Școala Gimnazială „Lucian Grigorescu” din Medgidia coordonează un proiect internațional pe domeniul educației școlare

Învățământ
Şcoala Gimnazială „Lucian Grigorescu” Medgidia coordonează, din septembrie 2022, un parteneriat pentru cooperare pe domeniul educație școlară ERASMUS+. Proiectul se intitulează „TOGETHER, IN HARMONY!”, și numără printre participanți și instituțiile ICS FRANCESCO RISO din Isola delle Femmine (Palermo), Italia, Kardelen Ortaokulu din Yalova, Turcia, Klaipedos Vites progimnazija, din Klaipeda, Lituania şi IESO HAREVOLAR, din Alovera, Castilla, Spania.
Pe parcursul celor doi ani de implementare, scopul principal al acestor activități va fi de a promova incluziunea socială și de a încuraja cetățenia activă în scopul prevenirii excluderii sociale și de a inspira elevii, motivându-i să învețe și să aibă încredere în viitor, mai ales în ceea ce privește pe cei care trăiesc în condiții speciale de dezavantaj economic, social și cultural.
Obiectivele specifice sunt ale proiectului sunt:
- creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța unui mediu școlar incluziv prin respectarea diversității și promovarea toleranței; echitate socială și egalitate;
- cunoașterea importanței stabilirii armoniei între corp și emoții, în vederea dezvoltării creativității și bunăstării;
- stimularea și exploatarea creativității elevilor în vederea creșterii interesului pentru școală;
- dezvoltarea sentimentului de apartenență la o comunitate multiculturală;
- îmbunătățirea comunicării elevilor și profesorilor în limba engleză și abilităților acestora în utilizarea tehnologiilor digitale și instrumente Web 2.0
Incluziunea școlară, una dintre temele proiectului. Elevii cu dizabilități vor lua parte la activitățile organizate în cadrul proiectului
Activitățile planificate se vor concentra în primul rând pe abordarea problemelor educaționale, cum ar fi incluziunea școlară și starea de bine, în cele cinci școli europene, prin activități interactive și experiențe practice.
Toate activitățile propuse sunt legate de dobândirea de abilități în domeniu interdisciplinar și se bazează pe conceptul de bunăstare în școală. Elevii vor fi protagoniști activi, vor fi sprijiniți și stimulați pentru a obține rezultate școlare pozitive astfel încât să devină cetățeni mulțumiți în contextul învățării pe tot parcursul vieții.
Proiectul propune o gamă largă de activități, care va permite elevilor și profesorilor să participe în funcție de interesul, atractivitatea activităților și abilitățile acestora. Vor fi și activități în care vor putea fi implicați elevi cu dizabilități, dificultăți economice și/sau sociale. Implicarea acestor categorii de elevi va fi un exemplu de depășire a stereotipurilor de orice fel, contribuind la buna desfășurare a activităților în raport cu potențialul acestora.
Principalele rezultate ale acestui pachet de activități vor consta în:
- împărtășirea practicilor incluzive la nivel de parteneriat și includerea lor într-o broșură de bune practici;
- schimbul intercultural între participanți;
- găsirea unor modalități creative de abordare a problemelor legate de incluziune și bunăstare în școlile partenere;
- îmbunătățirea nivelului de incluziune în școlile partenere prin aplicarea practică a experiențelor învățate în contextul acestor activități;
- diverse materiale rezultate din activități care pot constitui resurse educaționale pentru crearea unui mediu școlar incluziv;
- îmbunătățirea participării fiecărui elev în diferite contexte educaționale;
- un proces de învățare mai interesant și mai atractiv pentru fiecare elev;
- încurajarea profesorilor să integreze metodologii și strategii incluzive în sălile de clasă.







