Se activează scenariul ROȘU pentru municipiul Constanța după depășirea incidenței de 3,5

Știrile zilei
Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, ne-a declarat, în urmă cu puțin timp, că după depășirea pragului de trei cazuri de COVID-19 la mia de locuitori, municipiul Constanța va intra în scenariul roșu.
Asta presupune purtarea obligatorie a măștilor de protecție în spațiu deschis, închiderea restaurantelor/operatorilor de alimentație publică și a tuturor instituțiilor de cultură. De asemenea, astăzi, cel mai probabil astăzi urmează să se întrunească Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru a constata trecerea pragului de trei la mia de locuitori. „DSP Constanța urmează să înainteze o analiză referitoare la păstrarea școlilor deschise sau închiderea lor și continuarea cursurilor online”, a precizat prefectul.
Până la finalizarea analizei, cursurile școlare din Constanța se vor desfășura, în continuare, după scenariul 2 de funcționare, cu excepția celor care deja se află în scenariul 3, ca urmare a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2.
Important este, însă, ca populația să conștientizeze gravitatea situației și să respecte întocmai măsurile de protecție sanitară, transmite prefectul Silviu Coșa.
UPDATE:
Conform informațiilor de la DSP Constanța, anchetele epidemiologice sunt încă în desfășurare. Ele vor stabili dacă numărul mare de cazuri înregistrat azi la nivelul județului Constanța are la bază, în primul rând, apariția unor noi focare sau este vorba despre o transmitere comunitară extinsă.
În ceea ce privește rata de 3.5/1.000 de locuitori în municipiul Constanța, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență este cel care va constata depășirea pragului de 3/1.000 locuitori. Măsurile cuprinse în Anexa 4, prevăzută în Hotărârea CJSU nr. 51 din 26.10.2020 vor intra în vigoare de îndată prin efectul legii.
Important de precizat este că ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență va avea la bază o analiză epidemiologică efectuată de DSP Constanța, care va determina ce măsuri se vor lua, exact, în cazul unităților de învățământ din municipiul Constanța. Până la definitivarea analizei, cursurile în unitățile de învățământ din municipiul Constanța se vor desfășura, în continuare, după scenariul 2 de funcționare, cu excepția celor care deja se află în scenariul 3, ca urmare a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2.
Citește și:
Din ce în ce mai rău: 375 de cazuri noi de COVID-19 în 24 de ore la Constanța






