Se desemnează un nou muftiu al Cultului Musulman. Calendarul alegerilor

Știrile zilei
Muftiatul Cultului Musulman din România anunță demararea procedurilor în vederea organizării alegerilor pentru funcția de Muftiu, se anunță într-o postare pe Facebook.
Calendarul alegerilor a fost stabilit în cadrul ședinței Consiliului Sinodal (Șura-i Islam) din data de 23 ianuarie 2020 și prevede următoarele etape:
– 27 ianuarie – 26 februarie 2020 – depunerea candidaturilor pentru funcția de Muftiu al Cultului Musulman din România
– 27 februarie 2020 – Adunarea Generală a imamilor în cadrul căreia vor fi desemnați noii reprezentanți ai imamilor în Consiliul Sinodal (Șura-i Islam)
– 16 martie 2020 – ședința Consiliului Sinodal (Șura-i Islam) pentru alegerea comisiei electorale și convocarea în scris de către Muftiu a comisiei electorale pentru validarea dosarelor candidaților
– 17 – 19 martie 2020 – perioada de verificare și validare a dosarelor
– 23 – 25 martie 2020 – depunerea contestațiilor
– 27 martie 2020 – soluționarea contestațiilor
– 17 aprilie 2020 – alegerea muftiului
Atât depunerea candidaturilor, cât și toate celelalte etape ale procesului de alegere a noii conduceri a Muftiatului Cultului Musulman din România se vor desfășura la sediul instituției din strada Bogdan Vodă nr. 75, Constanța, de luni – vineri, in intervalul orar 08:00-16:00.





