Se întoarce FRIGUL: Ninsori, vânt puternic și ploi abundente, până pe 5 aprilie

Știrile zilei
ANM anunță o accentuată înrăutățire a vremii începând din această noapte, când va intra în vigoare un cod galben de precipitații, ninsori, intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece în mare parte a țării.
De asemenea, un cod portocaliu de ninsori abundente este anunțat pentru Carpații Meridionali și sudul Carpaților Orientali în special la altitudini de peste 1.400 m.
În perioada 3 aprilie, ora 23.00 – 5 aprilie, ora 10.00 se vor înregistra cantități însemnate de precipitații, ninsori și intensificări ale vântului, vreme deosebit de rece. În regiunile sudice și sud-estice va ploua, iar la munte și în zonele mai joase de relief din nordul și centrul Moldovei, Transilvania şi Banat se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare și local se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în sud-vest, 40-50 l/mp.
În perioada 4 aprilie, ora 02.00 – 4 aprilie, ora 22.00 vor fi ninsori abundente în Carpații Meridionali și sudul Carpaților Orientali. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55-60 km/h și vor fi perioade în care va fi viscol și vizibilitate scăzută.

Meteo






