Se lansează titlurile de stat „Fidelis” 2023: Donatorii de sânge beneficiază de dobânzi mai mari

Știrile zilei
Ministerul Finanţelor lansează, pe 27 martie, prima ediţie a programului de titluri de stat „Fidelis” din 2023, cu dobânzi anuale de până la 7,35% la lei, respectiv maxim 5,80% la euro. Donatorii de sânge au în premieră o dobândă preferenţială, de 7,7%.
Perioada de desfăşurare este 27 martie – 10 aprilie.
Valoarea nominală a unui titlu de stat „Fidelis” este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
Titlurile de stat în lei au scadenţe de 1 an şi 3 ani şi dobânzi anuale de 6,70% şi respectiv 7,35%, iar titluri de stat în euro au scadenţe de 1 an şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,70%, respectiv 5,80%.
În premieră, ministerul include o tranşă specială pentru donatorii de sânge, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti, partea a campaniei „România are sânge de rocker” iniţiată de Rock FM.
Tranşa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadenţa la un an, având o dobândă de 7,7%, cea mai mare oferită în cadrul acestei ediţii.






