Se reunește familia în închisoare: A fost condamnat, definitiv, primarul ai cărui socri au vrut să mituiască o judecătoare

Știrile zilei
Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost condamnat definitiv, vineri, la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.
Totodată, Curtea de Apel Cluj i-a majorat de la 4 la 5 ani pedeapsa complementară de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de primar.
Iată minuta instanței: „Admite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj împotriva Sentinţei penale nr. 41/2022 din data de 24 februarie 2022, pronunţată de către Tribunalul Cluj în dosar nr. 2537/117/2016, pe care o desfiinţează în parte, sub aspectul temeiniciei acesteia, cu privire la duratei pedepsei complementare aplicate inculpatului CC şi rejudecând cauza în aceste limite:
Majorează durata pedepsei complementare aplicate prin sentinţa apelată faţă de inculpatul CC, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de primar), de la 4 ani la 5 ani.
Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.
Respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul CC împotriva Sentinţei penale nr. 41/2022 din data de 24 februarie 2022, pronunţată de către Tribunalul Cluj în dosar nr. 2537/117/2016.
Definitivă. Pronunţată azi, data de 24 noiembrie 2023, prin punerea deciziei la dispoziţia apelantului-inculpat şi procurorului prin intermediul grefei Curţii.”
FOTO: Freepik






