Simona Halep ar putea ajunge în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Sportiva a depus contestaţie după ce a fost suspendată provizoriu

Sport
După ce săptămâna trecută Simona Halep a fost suspendată provizoriu pentru că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă, fosta număr 1 WTA, a depus contestaţie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
Potrivit orangesport.ro, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a primit contestaţia Simonei Halep şi urmează să o înştiinţeze cu privire la data procesului şi la modalitatea prin care se va desfăşura acesta.
Echipa care o va apăra pe Simona Halep va fi întrebată dacă doreşte unic judecător sau complet de judecată. Simona Halep a fost deja sfătuită să accepte un complet format din trei judecători, deoarece acolo vor fi păreri diferite şi şanse mai mari de câştig pentru tenismenă, susţin surse din zona juridică, potrivit sursei citate.
Constănţeanca va fi nevoită să meargă la Lausanne, apariţia sa la proces putând reprezenta un avantaj pentru ea.
Citește și:
Când ar fi primit Simona Halep medicamentul care i-a adus suspendarea din circuitul mondial







