Simona Halep și-a aflat adversarele de la Toronto. Ce jucătoare va întâlni în drumul spre finală

Sport
Tabloul principal de la turneul WTA 1000 din Toronto a fost tras la sorți, iar Simona Halep și-a aflat traseul virtual până în finală. Fostul lider mondial a jucat ultimul turneu în această săptămână, la Washington, acolo unde a abandonat în turul II, în meciul cu Anna Kalinskaya, din cauza căldurii.
Simona Halep, favorită 15 la Toronto, va debuta împotriva unei jucătoare venite din calificări. În cazul în care va câștiga, în meciul din turul doi o va înfrunta pe câștigătoarea dintre Shuai Zhang și o altă jucătoare venită din calificări.
În turul trei, constănțeanca ar putea da piept cu Annet Kontaveit sau Venus Williams, în timp ce în sferturi, favoritele reușesc să își câștige meciurile, ar urma să joace cu Aryna Sabalenka sau Coco Gauff.
Semifinala ar aduce de cealaltă parte a fileului pe una dintre jucătoarele Paula Badosa, Jessica Pegula sau Emma Răducanu, în timp ce în finală este mare favorită să ajungă liderul mondial, Iga Swiatek.
Sumarul traseului virtual al Simonei Halep:
Tur I: jucătoare venită din calificări
Turul II: Shuai Zhang/jucătoare venită din calificări
Turul III: Annet Kontaveit/Venus Williams
Sferturi: Aryna Sabalenka/Coco Gauff
Semifinală: Paula Badosaa/Jessica Pegula/Emma Răducanu
Finală: Iga Swiatek
Simona Halep are de apărat doar 60 de puncte la turneul canadian, anul trecut fiind eliminată în turul II de americanca Danielle Collins, scor 2-6, 6-4, 6-4.
Foto: Facebook







