Sorin Grindeanu vrea folosirea la capacitate maximă a Portului Constanța. Sunt vizate noi investiții

Economie
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prezent astăzi la Constanța a explicat că urmează reabilitarea a 35 de linii de cale ferată din Portul Constanța, după ce un număr de 350 de vagoane care erau blocate aici au fost scoase.
„Urmare a vizitei din urmă cu trei săptămâni aproximativ s-a luat decizia rapid și în coaliție și după aceea în Guvern, săptămâna trecută s-au alocat 200 de milioane din Fondul de Rezervă la dispoziția primului ministru și au fost dați cu destinația exactă Portul Constanța dintre care jumătate din această sumă un pic peste 100 de milioane pe procedură de urgență pentru reabilitarea a 35 de linii din cele 97 sau 98 care sunt în acest moment nefolosite astfel încât să putem în mod rapid să le reabilităm. Diferența până la 200 de milioane, sumă necesară pentru a demara procedurile pe legea achizițiilor normale pentru a reabilita diferența de 60 și ceva de linii. Eu zic că în trei săptămâni s-au întâmplat lucruri bune. Rămâne ca cei de la CFR Infrastructură să pună rapid în funcțiune tot acest sistem împărțit în două așa cum explica mai devreme”, a spus astăzi, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor susține că în cel mai scurt timp posibil vor fi eliberate liniile feroviare din Portul Constanța iar cele 350 de vagoane vor fi valorificate de ANAF: „Cei de la ANAF, care au sechestru pe vagoanele CFR Marfă, să urmeze și ei și asta. Vom avea zilele următoare o discuție și cu cei de la ANAF, o procedură rapidă astfel încât cele 350 de vagoane rămase în acest moment în Portul Constanța din 700 cât erau în urmă cu trei săptămâni să poată să fie valorificată rapid și liniile să fie eliberate. E absolut necesar acest lucru. Din cele 35 de linii care intră în prima etapă, cea rapidă, 30 în acest moment sunt eliberate. Mai sunt cinci ocupate de vagoanele de care aminteam mai devreme, iar procedurile vor urma astfel încât să creștem capacitatea Portului Constanța pe zona feroviară”, a explicat Grindeanu.
Acesta a explicat că Portul Constanța trebuie să fie o prioritate pentru România: „Am avut mai devreme o discuție și cu domnul director pe proiectele europene pe care trebuie să le ducă la bun sfârșit. Portul Constanța trebuie să fie prioritate pentru România. Și este. Guvernul a alocat rapid această sumă de bani. Și vor mai urma investiții în perioada următoare astfel încât să folosim la capacitate maximă Portul Constanța”, a conchis Grindeanu.
Citește și:
Lista măsurilor pentru creșterea capacității de TRANSPORT FEROVIAR în Portul Constanţa
”Portul Constanța a devenit cel mai important port la Marea Neagră!” Cine face această afirmație
Oportunitatea de finanţare din PNRR a unor proiecte în Portul Constanţa, din 2023







