Specialiștii ne avertizează: Coronavirusul poate rezista pe bancnote timp de o lună

Știrile zilei
Un studiu realizat de un laborator de biosecuritate din Australia arată că noul coronavirus poate rămâne activ săptămâni întregi pe bancnote, pe sticlă și alte suprafețe.
Studiul atrage atenția asupra riscurilor pe care le aduce manipularea banilor, a echipamentelor cu touchscreen sau a diferitelor mânere și bare, scrie Bloomberg, citată de Digi24.
Cercetătorii de la Centrul Australian pentru Prevenirea Bolilor au arătat că SARS-CoV-2 este „extrem de puternic”, reușind să supraviețuiască la temperatura camerei (20 de grade Celsius) timp de 28 de zile pe suprafețe line precum ecranele telefoanelor mobile sau bancnotele de plastic, în timp ce durata de supraviețuire a virusului gripal este de 17 zile.
În schimb, virusul supraviețuiește mai puțîn de o zi pe unele suprafețe dacă temperatura este de 40 de grade, potrivit unui studiu publicat în Virology Journal. Astfel, aceste cercetări aduc noi dovezi că noul coronavirus supraviețuiește mai mult pe vreme rece, făcându-l mai greu de controlat iarnă decât vara.
„Rezultatele noastre arată că SARS-CoV-2 poate rămâne contagios pe diverse suprafețe, pe perioade lungi de timp, ceea ce subliniază necesitatea menținerii unor bune obiceiuri precum spălarea mâinilor și curățarea suprafețelor”, spune Debbie Eagles, directorul-adjunct al Centrului.
În același timp, coronavirusul are tendința de a rezistă mai bine pe surpafate fine, lipsite de asperități, comparativ cu cele mai aspre, cum ar fi bumbacul.
Specialiștii atrag atenția cu precădere asupra bancnotelor, care au o mare circulație. De altfel, înainte chiar de a fi declarată pandemia de coronavirus, China proceda la decontaminarea bancnotelor de hârtie, iar măsuri similare au fost avute în vedere și în Coreea de Sud și SUA.






