Stan Claudiu Nicușor, veteranul din teatrele de operații, a fost înmormântat cu onoruri militare la Mangalia

Știrile zilei
Veteranul din teatrele de operații, Stan Claudiu Nicușor, a fost condus pe ultimul drum.
Cu șase misiuni internaționale duse la bun sfârșit în cei peste 25 de ani petrecuți în Armata Română, veteranul a fost înmormântat cu onoruri militare, la Cimitirul Nou, din Mangalia.
Îmbrăcat în uniformă, chiar și pe ultimul drum, la înmormântarea veteranului pe lângă prieteni, au fost prezenți camarazii de arme, aflați încă în activitate.
Claudiu a lăsat în urmă soția și trei copii, toți băieți. Băiatul cel mare, care se numește Cristi, lucrează deja în armată și astfel, a preluat ștafeta de la regretatul său tată.
După înhumare, soția militarului a primit drapelul care i-a acoperit sicriul, medaliile, dar și portretul. Ceremonialul Militar și Garda de Onoare au fost asigurate de Garnizoana Mangalia și Muzica Militară a Forțelor Navele, cu sprijinul Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța.
„Drum lin, camarade”, transmite Asociația militarilor veterani AMVVD Sucursala Constanța.
Foto: Facebook Asociația militarilor veterani AMVVD Sucursala Constanța
Citește și:






