Tânăr condamnat pentru VIOL prins de polițiștii Secției 2 Rurală Mihail Kogălniceanu

Știrile zilei
La data de 27 octombrie, polițiști din cadrul Secției 2 Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 20 de ani, pe numele căruia Curtea de Apel Constanța a emis o sentință penală prin care s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 1 an de internare într-un centru educativ, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
Persoana în cauză a fost escortată și condusă la Centrul Educativ Târgu Ocna.
Tânărul condamnat este din Mihail Kogălniceanu și a fost trimis în judecată în anul 2018, fiind acuzat că a violat o adolescentă cu vârstă mai mică de 16 ani. Fapta a fost comisă în timp ce violatorul, și el tot minor, motiv pentru care instanța a decis internarea acestuia într-un astfel de centru de reeducare.





