Teroristul Omar Hayssam, adus în instanță în scaun cu rotile: „Viața mea este în mâinile dumneavoastră”

Știrile zilei
Omar Hayssam, cel mai cunoscut terorist al României, cel care a fost implicat în răpirea jurnaliștilor români în Irak, va afla, astăzi, dacă va fi eliberat sau nu, după ce a fost condamnat la 20 de ani de închisoare.
Omar Hayssam a fost adus în scaun cu rotile la Judecătoria Moreni, miercuri, acolo unde magistrații vor analiza cererea de eliberare condiționată formulată de acesta.
„Viața mea este în mâinile dumneavoastră”, le-a spus el judecătorilor.
El a mai adăugat că, săptămâna trecută, i-au fost administrate 14 injecții și spune că face un tratament cu morfină, dar care nu-și mai face efectul, arată Antena 3CNN.
Numit de presă drept cel mai cunoscut terorist condamnat în România, Hayssam a fost pus în libertate, din motive medicale, și a reușit să fugă din țară în 2006.
Ulterior, sirianul a fost dat în urmărire internațională, fiind acuzat de terorism.
Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, în lipsă, la 20 de ani de închisoare pentru implicarea în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, în martie 2005, la Bagdad.
Pe 19 iulie 2013, după 7 ani, Hayssam a fost predat Poliției Române pentru a executa pedeapsa cu închisoarea de 20 de ani pentru ”acte de terorism”.
Citește și:






