Tradiții pentru Ajunul de Moș Nicolae: Ce fac românii pe 5 decembrie 2023

Știrile zilei
Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai importanți sfinți celebrați de creștinii ortodocși, iar tradițiile și obiceiuri legate de această sărbătoare sunt adânc împământenite în cultura poporului român.
Pentru cei micii, aceasta este una dintre cele mai îndrăgite zile, copii așteptându-l cu nerăbdare pe Moș Nicolae și începând pregătirile încep încă din noaptea de 5 spre 6 decembrie. Întregul obicei își are rădăcinile într-o cunoscută legendă, a celor trei fete sărace, care, neavând zestre, nu puteau să se căsătorească și urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbați înstăriți.
Sfântul Nicolae află povestea și, înduioșat de soarta crudă, le aruncat prin fereastră, fiecăreia dintre ele, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, câte un săculeț de bani, care ar fi ajuns în ghetele celor trei fete. Așa a început obiceiul ca darurile de Moș Nicolae să fie puse în ghetuțele copiilor. Potrivit Bisericii Ortodoxe, Sfântul Nicolae este considerat protectorul văduvelor și al copiilor orfani, dătător de noroc și aducător de bogăție.
Păstrând obiceiul, copiii care vor să primească daruri de la Moș, își lustruiesc ghetele și sunt cât se poate de cuminți, în așteptarea lui. Tot în Ajun sau în ziua de Sfântul Nicolae, gospodarii aduc în casă crengi de pomi, pe care le pun în apă, lângă icoane. În cazul în care acestea înfloresc până de Anul Nou, se spune că urmează o recoltă bogată.
Citește și:




