Trafic blocat: Coliziune între 6 mașini pe un drum național din județul Ialomița

Știrile zilei
Şase autovehicule au fost implicate într-un accident rutier produs, luni dimineaţă, pe DN 2, între localităţile Coşereni şi Urziceni din judeţul Ialomiţa, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
Conform sursei citate, în urma impactului au rezultat patru victime care, din primele informaţii, au suferit leziuni uşoare, fiind evaluate medical la faţa locului.
„Traficul rutier se desfăşoară pe un singur fir, alternativ, pentru acordarea de îngrijiri medicale necesare şi efectuarea cercetării locului faptei, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului rutier”, precizează Centrul Infotrafic.

„Cele patru victime au fost preluate de ambulanţe şi transportate la Spitalul din Urziceni pentru îngrijiri medicale. În zona accidentului se circulă alternativ”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Ialomiţa.
Conform sursei citate, în evenimentul rutier produs în afara localităţii Coşereni au fost implicate şapte autovehicule.






