Trei autoturisme ale unei firme de taxi din Constanța, scoase la licitație de ANAF

Știrile zilei
Agenția Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Constanța a anunțat că organizează două licitații publice, în data de 25 august, de la orele 13.00 și 13.30, pentru vânzarea mai multor autoturisme.
Este vorba despre trei mașini marca Dacia Logan, proprietate a societății Robaria SRL. Prețul de pornire al acestora începe de la 5.633 lei și ajunge până la 14.329 lei.
Toate cele trei licitații se vor desfășura la adresa de pe bulevardul Tomis, nr. 312 A, în municipiul Constanța.
Robaria SRL este o societate înființată în anul 2017 și se află în etapa de lichidare. Aceasta are sediul în municipiul Constanța și are ca obiect de activitate „transporturi cu taxiuri”.
Asociatul unic al firmei este Zarzăre Anamaria Ioana, aceasta fiind și unul dintre cei doi administratori ai companiei. Celalalt administrator este Coadă Sorin Robert.
Robaria SRL a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 112.977 lei și un singur angajat.
Numele lui Zarzăre Anamaria mai apare în acționariatul a trei firme, RBT Non Stop Spedition SRL, Krystyna 3D Ambient Decor SRL și Mobilă Casa Dincă Actual SRL. În cazul primelor două este asociat unic, în timp ce în ultima deține 30% dintre acțiuni.
De asemenea, Coadă Sorin Robert a mai deținut o firmă, RBT Taxi Constanța SRL, care a intrat însă în faliment în anul 2021. Aceasta se ocupa cu „activități de telecomunicații prin rețele fără cablu (exclusiv prin satelit).
Foto: Pexels






