Trei autoturisme s-au ciocnit în Constanța, pe bulevardul Mamaia

Știrile zilei
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța au fost solicitați să intervină, în urmă cu puțin timp, în Constanța, pe bulevardul Mamaia, în zona Marina Surf, în urma producerii unui accident rutier.
Din primele date transmise de reprezentanții ISU „Dobrogea”, trei autoturisme au fost implicate.
La locul incidentului intervine un echipaj SMURD Midia și un echipaj SMURD Alezzi.
UPDATE:
Trei persoane au fost rănite în urma incidentului. Este vorba despre două femei în vârstă de 42, respectiv 67 de ani, care au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Constanța de echipajul SMURD Alezzi și un bărbat, în vârstă de 40 de ani care a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Constanța.
Vom reveni cu detalii!
Foto: Ilustrativ






