Trenul Regal a ajuns la Tulcea! Cei interesați îl pot vizita până pe 30 iulie

Știrile zilei
Pentru prima dată în 85 de ani, de când este funcțională linia ferată Medgidia – Tulcea, Trenul Regal a ajuns în această dimineață în Stația CF Tulcea Oraș, unde va staționa timp de trei zile, iar persoanele interesate îl pot vizita în această perioadă.
Trenul Regal a fost amenajat în România. Vagoanele au fost construite la Ernesto Breda – Milano, în 1928-1929 și au fost cumpărate de Calea Ferată Română, iar pentru a putea fi utilizate de către membrii Casei Regale, au fost special amenajate la Uzinele din Grivița.
Inițial, trenul a avut nouă vagoane, la care se mai adăugau alte trei, pentru transportul autoturismelor și al personalului care însoțea trenul.
„Trenul este original, vagoanele sunt cele din 1928, doar amenajarea interioară a fost modificată. Unul dintre vagoane a devenit sufragerie, altele ca vagoane-dormitor pentru rege și regină, care au o baie între cele două cușete unde stătea aghiotantul. A fost amenajat, de asemenea, un salon de primire, care în capăt avea și un fumoar, dar sunt și vagoane-cușetă, pentru personalul care îi însoțea pe membrii Casei Regale.
După al Doilea Război Mondial, când au venit comuniștii la putere au eliminat toate simbolurile regale din tren, care erau pe lampadare și pe alte obiecte din interior. Scaunele, mesele, furnirul, ferestrele, canapelele, toate sunt originale, din acea vreme”, afirmă directorul Muzeului CFR București, Mircea Dorobanțu.
Este o linie care prezintă un potențial foarte mare, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere turistic.
Linia Medgidia-Tulcea a fost începută în anul 1911 și finalizată în 1938. Aceasta a fost construită în trei etape:
- Medgidia-Ester, Ester-Hamangia și Hamangia-Tulcea, adică, în prezent, Medgidia-Târgușor;
- Târgușor-Baia, Baia-Babadag;
- Linia Babadag-Tulcea.
De asemenea, în holul Gării CFR Tulcea poate fi văzută o expoziție în care sunt prezentate fotografii realizate pe linia Medgidia-Tulcea.
Foto: CFR Infrastructură Constanța
Citește și:






