Ucigașul unui bărbat din Covasna a fost prins la Constanța: Și-a omorât prietenul cu trei lovituri de cuțit

Știrile zilei
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru omor după ce ucis un cetățean într-o locuinţă din Covasna. După comiterea faptei el a fugit şi a fost prins după câteva zile în judeţul Constanţa.
Iată ce spune Tribunalul Covasna despre dosarul ucigașului:
„Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna efectuează acte de urmărire penală faţă de un inculpat, cercetat în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, prevăzută de dispozițiile art. 188 alin 1 din Codul Penal.
În fapt, s-a reţinut că în data de 16.08.2023 în timp ce se afla în locuinţa situată în oraşul Covasna proprietatea victimei, cu care locuia împreună, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente, inculpatul i-a aplicat acesteia, trei lovituri cu un obiect tăietor în zona gâtului cauzându-i leziuni incompatibile cu viaţa.
Imediat după săvârşirea faptei inculpatul a părăsit oraşul Covasna şi în urma investigaţiilor, la data de 24.08.2023 a fost localizat pe raza judeţului Constanţa. Inculpatul a fost prezentat procurorului, care a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore şi la data de 25.08.2023 a formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Covasna, din data de 25.08.2023 a fost admisă propunerea şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului.
Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna – Serviciul de Investigaţii Criminale.
Precizăm că această etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.
Citește și:
Șoferul care a omorât doi tineri la 2 Mai, prins cu droguri şi la 13 ani. DIICOT face noi precizări






