Ultimele date privind starea elevului care s-a aruncat de la fereastra Liceului „George Călinescu” din Constanța

Știrile zilei
Starea elevului de 12 ani care s-a aruncat ieri dimineață de la etajul II al Liceului „George Călinescu” din Constanța este stabilă, însă se află în continuare la secția de terapie intensivă din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, urmând ca zilele următoare acesta să fie supus mai multor intervenții chirurgicale, ne-a spus directorul medical al SCJU, Bogdan Obadă.
https://youtu.be/138FeawX2eo
Concomitent, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța anchete pe toate nivelele de competență, instituția continuând colaborarea cu organele de cercetare, Inspectoratul Școlar Județean Constanța și conducerea unității de învățământ respective.
„Ca și instituție care are drept scop respectarea și apărarea drepturilor copilului, DGASPC Constanța apreciază că este necesară o gestionare foarte atentă a tuturor informațiilor care apar în spațiul public astfel încât acestea să nu contravină interesului superior al copilului
De asemenea, dorim să subliniem faptul că, în acest moment, primează sănătatea elevului în vârstă de 12 ani și că facem tot ceea ce este necesar pentru siguranța emoțională a colegilor care au fost martorii acestui eveniment.
Specialiștii DGASPC Constanța continuă ancheta pe linie socială”, se arată în informarea transmisă de DGASPC Constanța.
Citește și:






