Un autocar cu 72 de turiști moldoveni, care veneau pe litoral, a lovit remorca unui TIR: 22 dintre ei au ajuns la spital

Știrile zilei
Planul roşu de intervenţie a fost activat vineri noaptea în judeţul Brăila, după ce un autocar cu peste 70 de pasageri a fost implicat într-un accident între localităţile Însurăţei şi Bărăganu, 20 de persoane fiind rănite. Șoferul autocarului, un cetățean bulgar de 47 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Traficul a fost blocat în totalitate timp de câteva ore.
Autocarul plecase din Chișinău și urma să ajungă pe litoralul românesc.
Autorităţile din judeţul Brăila au activat planul roşu de intervenţie după ce un autocar înmatriculat în Cluj, cu 72 de pasageri din Republica Moldova, a fost implicat într un accident rutier între Însurăţei şi Bărăganu.
Potrivit ISU Brăila, accidentul a avut loc imediat după miezul nopţii.
La ora 00.40 a fost activat Planul rosu de intervenţie, la fata locului fiind mobilizate mai multe ambulanţe din Brăila, Galaţi si Ialomiţa, dar şi două autovehicule transport victime multiple din Ialomiţa şi Galaţi.
20 de persoane au fost rănite, 18 fiind transportate la UPU Brăila şi două la UPU Slobozia.
Nu sunt victime care să necesite internarea la terapie intensivă.
Celelalte persoane vor fi transportate la Căminul Cultural din Bărăganu, de unde vor fi preluate de un alt autocar.
UPDATE 1:
Un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cetățean bulgar, în timp ce conducea un autocar cu care transporta 72 de persoane, cetățeni din Republica Moldova, pe DE 584, dinspre Însurăței către localitatea Bărăganul, ar fi lovit o semiremorcă ce se afla pe partea carosabilă, semnalizată corespunzător.
În urma evenimentului, au fost transportate la spital 21 de persoane, dintre care 19 (12 cu ambulanțe SAJ Brăila și 7 cu ambulanțe SMURD Brăila) au fost transportate la UPU Brăila și 2 victime la UPU Slobozia, județul Ialomița.
Victimele transportate la UPU au între 11 si 78 ani, 10 barbati, 11 femei din care o minoră. Au prezentat politraumatisme (cranio cerebrale, plagi la membre, fracturi, dureri in diferite zone ale corpului.
UPDATE 2 – ora 08:55
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulația rutieră a fost reluată pe ambele sensuri de mers ale DN 21, în zona localității Însurăței, județul Brăila, unde a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autocar cu 73 de persoane și o remorcă de TIR staționată.
Evenimentul s-a soldat în final cu 22 victime, cu multiple leziuni, ce au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale necesare.
Valorile de trafic sunt ușor ridicate în zonă.
Sursă foto: www.debraila.ro






