Un autocar cu sigla USA Army a lovit două mașini parcate, după ce a intrat pe contrasens

Știrile zilei
Un accident rutier a avut loc în această dimineață pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanța. Din primele date, un autocar a intrat pe contrasens pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanța și a lovit două autoturisme parcate.
La fața locului intervin pompierii de la Detașamentul Palas cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. De asemenea, intervin două echipaje ambulanțe SAJ.
În urma impactului, o persoană a fost rănită. Este vorba despre șoferul autocarului care a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgențe Constanța.
UPDATE:
Astăzi, în jurul orei 7.35, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanța, în care a fost implicat un autocar.
Din primele informații, conducătorului auto al autocarului i s-ar fi făcut rău la volan, a pătruns pe contrasens și a acroșat două autovehicule care se aflau parcate.
Șoferul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În autocar se aflau șase călători, care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Precizăm faptul că autocarul este unul civil și nu are legătură cu vreo instituție militară”, transmit reprezentanții IPJ Constanța.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Foto: Ziua de Constanța






