Un autoturism s-a răsturnat între Satu Nou și Mircea Vodă. O tânără de 17 ani, rănită grav

Știrile zilei
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” au fost solicitați să intervină, în această seară pe DN 22C, în zona localitățile Satu Nou și Mircea Vodă, după ce un autoturism s-a răsturnat.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Medgidia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD B și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
UPDATE:
Potrivit informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, Claudia Tatarici, în urma accidentului trei persoane au fost transportate la Spitalul Municipal Medgidia.
O tânără de 17 ani prezintă traumatism cranio-cerebral grav fiind transportată de echipajul SAJ la unitatea spitalicească din municipiul Medgidia.
Doi băieți în vârstă de 17 și 23 de ani au fost preluați de echipajul SMURD B.
UPDATE:
Tânăra de 17 ani va fi transferată la Spitalul Județean Constanța.

accident Mircea Vodă
UPDATE:
OFICIAL IPJ Constanța, 2 noiembrie, ora 10.00:
La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 19.45, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 22C, între localitățile Satu Nou și Mircea Vodă.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism, condus de un bărbat, de 19 ani, s-a răsturnat de mai multe ori pe câmp.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a 3 pasageri din autoturism.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.






