(FOTO) Un autoturism s-a RĂSTURNAT la ieșire din Hârșova. O persoană este încarcerată

Știrile zilei
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” au fost solicitați să intervină pe DN2A, la ieșire din Hârșova spre Constanța, în urma unui accident rutier.
Din primele date, un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile. Două persoane au fost rănite, iar una dintre victime este încarcerată.

Autoturism răsturnat la ieșire din Hârșova
La fața locului, intervin pompierii din cadrul Stației Hârșova cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD B2, dar și pompierii din cadrul Detașamentului Medgidia cu o autospecială pentru descarcerare.
Update:
Ambele victime au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.






