Un bărbat a murit pe o navă care efectua cursa Sulina-Tulcea

Știrile zilei
O tragedie a avut loc ieri, 28 septembrie, în apropierea satului Crișan, acolo unde un bărbat a murit pe o navă care se întrepta, pe Dunăre, spre municipiul Tulcea. Bărbatul era din județul Tulcea și a urcat pe navă în satul Crișan, scrie Agerpres.
De asemenea, acesta era supărat din cauză că rolele trolerului pe care-l avea s-au rupt, iar, ulterior, pe navă, i s-a făcut rău.
„Comandantul navei a cerut intervenţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi a venit o barcă de la Crişan. Echipajul acesteia a cerut intervenţia Ambulanţei din Sulina, însă ea a venit fără medic. Apoi a venit un medic de la Ambulanţa din Tulcea, care a constatat decesul bărbatului„, a declarat directorul executiv al societăţii Navrom Delta, Nicolae Chichi, pentru Agerpres.
În acest context, nava care a efectuat cursa Sulina-Tulcea şi pe care a avut loc decesul bărbatului a ajuns la destinaţie cu aproape o oră şi jumătate întârziere, iar în Portul Tulcea poliţiştii au demarat ancheta pentru a stabili circumstanţele evenimentului.
Foto: Ilustrativ (Arhivă)






