Un bărbat din Medgidia, de 76 de ani, a accidentat o polițistă pe trecerea de pietoni de pe bulevardul I.C.Brătianu

Știrile zilei
O tânără a fost lovită de un autoturism, în această seară, pe trecerea de pietoni de pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanța, de un bărbat în vârstă de 76 de ani, din Medgidia.
Femeia în vârstă de 32 de ani este agent de poliție în cadrul IPJ Constanța și traversa strada regulamentar.
Bătrânul de la volan a oprit imediat după impact și a încercat să-i acorde primul ajutor. Cel mai probabil conducătorul auto a văzut pietonul în ultimul moment și nu a mai avut timp să frâneze.
Din primele date, victima este conștientă și a fost transportată la spital.
Accidentul s-a produs pe trecerea de pietoni din zona sediului Jandarmeriei de pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanța, pe sensul de mers dinspre Valu lui Traian către Constanța.
Traficul a fost blocată în zonă preț de câteva zeci de minute.






