Un bărbat din Saligny, găsit mort într-o mașină

Știrile zilei
Astăzi, în vecinătatea parcului eolian de la Mircea Vodă sat a fost găsit un bărbat de aproximativ 50 de ani, decedat.
”Deocamdată nu se știe ce anume s-a întâmplat, așa că la fața locului vor ajunge și polițiștii pentru a demara cercetările în acest caz”, a precizat medicul Diana Tatarici, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Constanța.
UPDATE:
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, ar fi vorba despre angajatul unei firme de pază.
Acesta a intrat de dimineață în tură, iar în timp ce efectua patrularea, fiind însoțit de un coleg, i s-ar fi făcut rău, iar ulterior a decedat.
”Cadavrul nu prezintă urme vizibile de violență.”, a precizat Andreea Munteanu, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
Bărbatul avea 49 de ani și era din localitatea Saligny.






