Un bărbat s-a urcat BEAT pe ATV și a lovit o mașină parcată pe o stradă din Constanța

Știrile zilei
Ieri, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Tulcei, s-a produs un accident rutier, respectiv o tamponare.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 51 de ani, ar fi condus un ATV și ar fi lovit un autoturism parcat.
„Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmite IPJ Constanța.
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
Foto: Ilustrativ (Image by jcomp on Freepik)






