Un bătrân de 85 de ani din Constanța a fost ÎNJUNGHIAT de iubita de 65: Tocmai o ceruse în căsătorie

Știrile zilei
Un bărbat de 85 de ani din Constanța a fost înjunghiat de iubita lui, nu la mult timp după ce a cerut-o în căsătorie. Polițiștii au fost anunțați, la 112, de faptul că din apartamentul bărbatului se aud țipete.
Iubita bărbatului venise în vizită, iar la un moment dat, între cei doi s-a iscat o ceartă. Din spusele cunoscuților, nu era pentru prima dată când între cei doi izbucneau un scandal, arată Observator.
Potrivit polițiștilor, cei doi consumaseră alcool iar după discuții în contradictoriu totul ar fi degenerat iar femeia ar fi sărit la bătaie. Apoi l-a înjunghiat.
Bătrânul atacat de iubită a fost transportat la Spitalul Județean Constanța și, spun medicii, este în afara oricărui pericol.
Pe de altă parte, după incident, logodnica acestuia este cercetată pentru loviri sau alte violențe și a fost reținută de polițiști.
Iată ce au transmis polițiștii constănțeni, referitor la atac:
La data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 12.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța-Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Callatis, ar fi avut loc o agresiune fizică.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că o femeie, de 69 de ani, ar fi agresat fizic cu un obiect tăietor-înțepător un bărbat, de 85 de ani. Aceasta a fost depistată și condusă la sediul unității de poliție pentru audieri.
În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe.
Citește și:






