Un cunoscut om de afaceri din Medgidia își vinde businessul. Vezi care este motivul!

Știrile zilei
Cunoscutul om de afaceri din Medgidia, Marian Catrangiu, s-a hotărât să renunțe la afacerea pe care o desfășoară de mulți ani în centrul municipiului, în Piațeta Decebal.
Potrivit anunțului făcut pe pagina sa de socializare, Catrangiu predă afacerea de tip franciză care cuprinde cafeneaua și magazinul de cafea, cu tot cu societatea pe care funcționează în prezent activitatea.
Redăm în continuare mesajul integral postat pe contul de Facebook:
”Predare afacere tip franciză, magazin de cafea și cafenea, Leonard Caffe-Florescu Mihail.
Situată în centrul municipiului Medgidia, locație super centrală cu vad pietonal intens-Piațeta Decebal- poate oferi satisfacție unui investitor care apreciază calitatea și prin implicare și seriozitate poate face o afacere corectă.
Afacerea se poate preda cu actele SRL-ului creat special, cu mijloace fixe (exact așa cum funcționează acum) sau doar spațiul amenajat de la zero…
15.000€ sau 8.000 €…
Dorim să fim contactați de persoane interesate să dezvolte o afacere cu potențial.”
În privința motivului pentru care Catrangiu renunță la afacerea pe care o conduce de multă vreme, acesta motivează faptul că este mutat din Medgidia de mai mulți ani și dorește să deschidă această afacere într-o nouă locație, în Constanța.
Sursa: https://www.facebook.com/marian.catrangiu






