Un director de instituție publică a venit, la muncă, cu aparatul de electroșocuri și spray-ul lacrimogen: voia să își intimideze colegii

Știrile zilei
Directorul economic al Direcție de Sănătate Publică Arad este acuzat că ar fi avut asupra lui, la muncă, un aparat cu electroșocuri și un spray lacrimogen, pe care ar fi vrut să le folosească într-un conflict, deschis, cu doi colegi de birou.
Polițiștii de la IPJ Arad au transmis, în cursul zilei de astăzi, un comunicat, în care arătau că au fost sesizați prin Numărul Unic 112, despre o stare conflictuală, la sediul Direcției de Sănătate Publică Arad. ”La fața locului s-a deplasat echipa operativă, pentru clarificarea stării de fapt. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și lovirea sau alte violențe”.
Concret, directorul economic al DSP Arad, Gheorghe Iulian Penzeș avea, asupra lui, la muncă, un spray lacrimogen cu piper și un aparat cu electroșocuri. Acesta adusese cele două obiecte pentru a-și intimida colegii, cu care s-ar afla în conflict. Discuțiile aprinse între director și doi colegi, șeful biroului Resurse Umane, Constantin Cătană și directorul Cecilia Irimie, au fost filmate și au circulat public, pe Internet. Pe cadre se vede cum directorul economic vine spre cei doi angajați, cu aparatul cu electroșocuri și spray-ul lacrimogen.
”Ce faceţi, domnule director? Vă rog foarte frumos, domnule director, cu aşa ceva nu veniţi la lucru, nu se poate aşa ceva! Acum mă spreiaţi pe mine? Nu ne ameninţaţi cu spray-ul! Acum v-am văzut că aţi ameninţat”, se aude, pe cameră, Cecilia Irimie. Tot de pe filmare, se aude Constantin Cătană care spune că directorul economic ar fi folosit aparatul de electroșocuri direct pe mâna lui.
Angajaţii spun că directorul economic a mai avut în trecut neînţelegeri cu colegi din instituţie, iar marţi a revenit la lucru după o perioadă mai lungă de concediu.
Sursa foto: Ilustrativ (pixabay.com)






