Un fost director general adjunct din cadrul ANAF și un om de afaceri, urmăriți penal de DNA, pentru trafic de influență

Știrile zilei
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de fostul director general adjunct al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF și față de o persoană fizică.
Cojocaru Cătălin Adrian, în calitatea menționată anterior, este urmărit penal pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic de influență în formă continuată, respectiv două acte materiale. De asemenea, persoana fizică, un om de afaceri, este urmărită penal pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, respectiv de două ori.
„În perioada 2018 – mai 2022, la „rugămintea” omului de afaceri, cercetat în prezenta cauză, suspectul Cojocaru Cătălin Adrian, în calitatea menționată mai sus, ar fi intermediat listarea în magazinele unui retailer național a unor produse realizate de două societăți comerciale”, se arată în comunicatul transmis de DNA.
În schimbul acestor demersuri, de la administratorii celor două societăți comerciale, omul de afaceri ar fi pretins, în mod direct, pentru el, un procent de 40% din părțile sociale ale societăților ale călor produse urmau să fie listate. Cel din urmă ar fi primit, ca urmare a acestor „asocieri” sumele de 4.000 de euro și 276.000 de lei, aceștia din urmă fiind disimulați sub forma unor dividente și cesiune părți sociale.
Celor doi suspecți li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Se precizează că, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Foto: Facebook
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






