Un fost parlamentar constănțean construiește o seră de legume în comuna Topraisar

Agricultură
În comuna Topraisar se va construi o seră de legume. Proiectul, finanţat în cadrul submăsurii 4.1 a PNDR 2014-2020, aparține societății Univers Marine SRL, societate deținută de fostul deputat constănțean în legislatura 2012 – 2016, Gigi Christian Chiru. Memoriul de prezentare a proiectului se regăsește pe masa de lucru a Agenției pentru Protecția Mediului Constanța.
Valoarea investiției propuse este, potrivit proiectului, de 7 milioane de lei, fără TVA, iar perioada de execuție este de 12 luni calendaristice de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor de către beneficiar.
Proiectul propune construirea unei sere pentru legume (10.416,00 mp), o zonă de procesare, o zona tehnică (660 mp), platfomă betonată (895,20 mp). Investiția va fi împrejmuită cu plasă de sârmă.

Suprafața efectivă cultivată cu legume va fi de 10.416 mp.
Sera de legume va avea sistem de încalzire, făcând posibilă cultivarea tomatelor pe toată perioada anului, respectiv trei cicluri anuale de productie.
Potrivit estimărilor, suprafața de tomate cultivată va fi de 10.416 mp.
În ciclul I se va recolta 437.600 kg, ciclul II – 328.200 kg și ciclul III – 218.800, producția anuală fiind de 984.600 kg.
Terenul ce face obiectul proiectului este situat in intravilanul localității Topraisar, incinta nr. 7 – bazine, având număr cadastral 102580 conform extras de carte funciară numărul 102580.
Folosința actuală a terenului (cf. C.U) este teren intravilan curți construcții.
Memoriul de prezentare poate fi consultat mai jos și pe site-ul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța:
Societatea care își dorește să realizeze această investiție este administrată de fostul deputat constănțean în legislatura 2012 – 2016, Gigi Chirstian Chiru, cel care a avut inițiativa legislativă, concretizată prin lege, de sărbătorire a Zilei Dobrogei.
Firma administrată de Chiru a fost înființată în 2013 și este, potrivit listafirme.ro „cea mai mare firmă din România, localitatea Eforie Sud, domeniul 55: Hoteluri si alte facilitati de cazare”.
În 2020 societatea a raportat o cifră de afaceri de 384.970 lei și un profit de 13.375 lei.
Datele financiare complete pot fi consultate în tabelul prezentat mai jos:

Foto: Ilustrativ







