Un jandarm a fost găsit decedat într-un garaj, în Lumina. Acesta prezenta o plagă tăiată la nivelul gâtului

Știrile zilei
Tragedie în comuna Lumina! Un bărbat, angajat în cadrul Jandarmeriei, a fost găsit decedat într-un garaj. Din primele date, bărbatul decedat are 40 de ani și este de etnie tătară. Parchetul Militar a preluat cercetările în acest caz. Cel mai probabil bărbatul s-a sinucis.
Numeroase forțe de ordine sunt la fața locului acum și cercetează împrejurările în care s-a produs incidentul.
„În cursul acestei zile, în jurul orei 12.59 de minute, am fost solicitați să intervenim la un caz medical, în localitatea Lumina. Au fost alocate două ambulanțe SMURB – tip B2 și C, precum și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța. la locul solicitării a fost găsită o persoană de sex masculin în stop cardiorespirator. Imediat s-a început executarea manevrelor de resuscitare, însă, din păcate, fără rezultat. Medicii au declarat decesul victimei”, a transmis ISU Dobrogea.
UPDATE:
Oficial IPJ Constanța:
Astăzi, în jurul orei 13.30, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 40 de ani, ar fi fost găsit inconștient, într-o anexă a locuinței sale din comuna Lumina.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 40 de ani, din comuna Lumina.
Acesta a fost găsit decedat, în garajul locuinței sale, prezentând o plagă tăiată la nivelul gâtului.
Polițiștii sunt la fața locului pentru efectuarea cercetărilor, sub coordonarea procurorului militar din cadrul Parchetului Militar Constanța de pe lângă Tribunalul Militar București.
Citește și:






