Un muncitor din Constanța A MURIT după ce mai multe bare de fier au căzut peste el

Știrile zilei
În data de 2 februarie 2022, la SC MSDV STEEL GROUP SRL a avut loc un eveniment soldat cu decesul unui bărbat, angajat ca muncitor necalificat.
În data de 2 februarie, în jurul orei 10.50, angajatul, în timp ce efectua lucrări de prindere și legare a sarcinii (bare de fier), sarcina era urcată cu ajutorul macaralei la nivelul superior al construcției. Macaraua a ridicat sarcina și, când se afla in dreptul etajului patru, aceasta s-a desfăcut și a căzut peste victima.
Evenimentul este cercetat de către ITM Constanța, fiind desemnat un inspector de muncă pentru efectuarea cercetărilor.
În baza constatărilor efectuate de acesta, declarațiilor martorilor și a documentelor preluate de la societate, vor fi stabilite împrejurările și cauzele care au condus la producerea evenimentului precum și reglementările legale încălcate și pe cale de consecință răspunderile și măsurile ce se impun a fi luate pentru prevenirea altor cazuri similare.
SC MSDV STEEL GROUP SRL este o firmă cu sediul în municipiul Constanța, înființată în 2017, ce activează în domeniul lucrărilor de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
Firma a raportat în 2020 o cifră de afaceri de 3.064.298 lei, profit de 811.618 lei și un număr de 48 de angajați.
Foto: ilustrativ






