Un nou fake news dezmințit de MApN privind așa-zise pregătiri pentru mobilizarea rezerviștilor armatei

Știrile zilei
Ministerul Apărării Naționale a transmis astăzi că în spațiul on-line circulă din nou manipulări referitoare la așa-zise ”pregătiri” pentru mobilizarea rezerviștilor, ”cu scopul (ne) declarat de a fi trimiși în războiul din Ucraina”.
Ca ”dovezi”, sunt invocate o serie de ordine de chemare pentru clarificarea situaţiei militare emise recent de unele centrele militare de sector ale Capitalei.
”Emiterea ordinelor de chemare pentru clarificarea situaţiei militare de către centrele militare reprezintă o procedură de rutină, prevăzută de Legea nr. 446 din 30 noiembrie 2006 privind pregătirea populației pentru apărare (art. 51).
Aceste documente sunt înmânate, conform art. 45, alin. (1) lit. a) din aceeași lege, de către reprezentanții structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.
Precizăm că actualizarea bazelor de date a rezerviștilor reprezintă o activitate pe care centrele militare județene sau de sector o desfășoară permanent, la termenele prevăzute de lege. Aplicarea procedurilor prevăzute de legea citată nu are legătură cu situația de securitate din apropierea granițelor României. Anual, centrele militare județene sau de sector emit pe numele unor rezerviști militari câteva mii de astfel de documente, în funcție de nevoile de actualizare a bazei de date”, se arată în comunicatul MApN.
Sursa: www.inforadar.ro






