Un polițist a refuzat o ȘPAGĂ de 40.000 de euro. Ce trebuia să facă în schimbul banilor oferiți chiar de o rudă

Știrile zilei
Un agent din cadrul Poliției de Frontieră Timiș a refuzat o șpagă de peste 40.000 de euro promisă de doi traficanți de migranți. În schimbul banilor, polițistul trebuia să asigure culoar liber pentru mai multe transporturi de migranți, câte patru pe săptămână a câte 25, 30 de persoane.
Pentru fiecare migrant care ar fi reușit să treacă ilegal frontiera, agentul ar fi primit o sută de euro. În loc să accepte afacerea, agentul a mers la DNA și a făcut autodenunț, acceptând să colaboreze cu procurorii anticorupție pentru a-i prinde în flagrant pe cei doi traficanți, unul dintre ei fiindu-i chiar rudă.
Pe 15 noiembrie cei doi traficanți, Astrit Beciri și Vasile Nicolae Girmencea au fost reținuți după o serie de percheziții în urma cărora au fost găsite mai multe sume de bani de ordinul miilor de euro și franci elvețieni. Au fost trimiși în judecată în data de 16 decembrie 2021, iar doar după două termene de judecată au și fost condamnați.
Pedepsele date de Tribunalul Timiș, luni 7 februarie 2022, sunt de un an și 9 luni de închisoare cu suspendare pentru fiecare dintre cei doi inculpați.
Sursa: ziare.com






