Un primar a fost BĂTUT de doi interlopi în sediul primăriei

Știrile zilei
Ion Georgescu, edilul orașului Mioveni, a fost bătut vineri seara, chiar în sediul Primăriei, de doi interlopi, potrivit Antena3. Liderul grupării de interolpi, Stelică Crăciun, l-a lovit peste față pe primar. Toate persoanele implicate în scandal au fost identificate de organele abilitate și conduse la sediul Poliției Mioveni. La audieri, interlopul a susținut că primarul a fost cel care a lovit primul. Între timp, el ar fi fost reținut pentru 24 de ore, transmite sursa citată.
Primarul Ion Georgescu a relatat cum s-a petrecut agresiunea:
„Doi au intrat în Primărie, iar afară aşteptau alţi doi bărbaţi într-o maşină de teren. Pe unul l-am văzut în birou, a început să mă apostrofeze pe mine şi pe comisarul Mihalcea. În momentul acela l-am întrebat ce caută aici, la ora asta. În acel moment am ieşit afară, am chemat paznicul, a fost o altercaţie în interior. M-a lovit. Este jenant ca un infractor să intre într-o instituţie publică şi să agreseze pe cineva”, a declarat Ion Georgescu, în exclusvitate la Antena 3.
Edilul a mai spus că după acest incident a început să se teamă pentru viaţa lui.
„Din mass-media îl ştiu un tip violent, care ameninţă pe toată lumea, care spune în media că nimeni nu are ce să îi facă în judeţul Argeş. Este normal să fiu speriat”, a declarat Ion Georgescu.
Potrivit Antena3, liderul grupării interlope Stelică Crăciun este în prezent judecat pentru șantaj. Bărbatul s-ar fi lăudat că nu va fi pedepsit pentru că are relații în Poliție. La audieri, el a declarat că primul care a lovit a fost primarul. El a mai spus că nu avea nimic de împărțit cu primarul și că de fapt el este victima.
„Când m-a văzut primarul, știind că i-am făcut mai multe plângeri, a sărit la mine și mi-a băgat mâna în gât. Ieși afară, tâlharule, ieși afară din Primărie. Mi-a zis să ies afară, am ieșit, nu am pus mâna pe el. Sunt camere de luat vederi, nu l-am agresat, nu l-am înjurat, nu i-am zis absolut nimic”, spune presupusul agresor.
Anchetatorii au ridicat imaginile de pe camerele de supraveghere ale Primăriei și urmează să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat.
„În jurul orei 21:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mioveni au fost sesizaţi cu privire la faptul că primarul localităţii ar fi fost agresat, pe fondul unei stări conflictuale cu două persoane, în timp ce se aflau la sediul instituţiei. Poliţiştii au identificat persoanele implicate, care au fost conduse la sediul poliţiei pentru cercetări. În cauză se efectuează verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”, se arată într-un comunicat IPJ Argeş, transmis sâmbătă.
În urma cercetărilor, în dimineața zilei de 12 februarie a.c., a fost dispusă măsura reținerii, pe bază de ordonanță, față de un bărbat de 55 de ani, din Mărăcineni”, a mai precizat IPJ Argeș.
Interlopul care l-a agresat pe primar a fost reţinut pentru 24 de ore.






