Un proxenet din Constanța e supărat de sentința primită: Cât câștiga, zilnic, de pe urma iubitei trimisă la prostituție

Știrile zilei
Un proxenet condamnat, pe 25 ianuarie 2023, de Judecătoria Constanța la doi ani și jumătate de închisoare a înaintat apel împotriva sentinței magistraților. La rândul lor, procurorii au făcut apel la această sentință, considerată de oamenii legii prea blândă.
H.G. a fost judecat și condamnat împreună cu un văr al său, S.I., într-un dosar de proxenetism ce a implicat o întreagă operațiune de supraveghere video și audio, derulate pe parcursul a mai multor săptămâni. Ei au exploatat două femei, pe care au reușit să le facă dependente emoțional, prin cunoscuta metodă „loverboy”.
Supravegherea celor doi infractori a pornit în urma plângerii unei fete din Constanța, care a fost agresată sexual de unul dintre ei, în scara blocului. La audieri, tânăra l-a indicat pe unul dintre proxeneți drept agresor, acesta fiind, atunci, sub control judiciar.
Judecătorii au încuviințat filajul bărbaților din Constanța, iar probele strânse l-au băgat pe Hasan după gratii, iar vărului său i-au adus o condamnare de doi ani și șase luni, sub control judiciar.
Loverboy-ii de Constanța trăiau din banii obținuți de iubite
Una dintre cele două tinerele care se prostituau pentru iubiții lor a declarat că, în urmă cu aproximativ 2 ani, l-a cunoscut pe H.G. prin intermediul Facebook-ului. Fata se afla, la vremea respetivă, peste hotare, unde practica prostituția, iar el era în România. Ulterior, fata a revenit în Constanța, iar de atunci, respectiv de circa 2 ani, se află în relație de concubinaj cu H.G., deși ambii sunt căsătoriți legal cu alte persoane, cu care, fiecare, au și copii.
Din probele administrate, judecătorii au decis că este vorba despre infracțiunea cunoscută drept metoda „loverboy”: „profitând de atașamentul emoțional al tinerei de 25 ani, a determinat-o să practice prostituția, înlesnind desfășurarea activității prin protecția și controlul exercitat asupra acesteia, contabilizând permanent clienții și sumele de banii încasate de aceasta, prin obligarea trimiterii unui sms pentru fiecare client, după care în mod direct sau prin intermediar, primea banii proveniți din activitatea infracțională, sumele provenite prin transfer bancar, fiind trimiși pe numele surorii sale”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Fata a spus că sumele obținute de la clienți, îi consumau împreună, nefiind forțată în vreun fel să-i dea vreo anumită sumă de bani. Zilnic, obținea aproximativ circa 500-1.000 lei, având circa 6-8 clienți. A precizat și faptul că, iubitul trăia pe spatele ei, acesta neavând nicio ocupație.
Aceleași fapte au fost constate și în cazul vărului său, prin aceeași metodă loverboy, acesta încasând de la iubita lui trimisă la prostituție câte 1.500-1.600 de lei pe zi.
“Din activitatea infracțională a celor doi, se observă cum aceștia, permanent coordonau întreaga activitate și aveau controlul asupra clienților și a sumelor de banii încasate, acestea fiind obligate să îi informeze exact ce raport sexual au întreținut și suma încasată, punând astfel presiune pe acestea, să producă bani pentru ei, invocând diferite pretexte, cât și relația sentimentală, uneori fiind chiar agresivi față de acestea, atât verbal, cât și fizic”, spun procurorii, aducând și nenumărate dovezi: interceptări telefonice, filmări etc.
Pe 25 ianuarie, anul acesta, H.G. a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare, iar vărul său cu suspendare.
H.G. a făcut recurs pe 26 ianuarie și, în același timp, a fost înregistrat și recursul procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, nemulțumiți de sentința primită de cei proxeneți.
Dosarul apelulului nu a primit, deocamdată, un prim termen de judecată.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.






