Un român, venit de doar o lună în Italia, reținut după ce a fost prins cu droguri în valoare de 2,5 milioane de euro în garaj

Știrile zilei
Un român de 30 de ani, care se afla în Italia de doar o lună, a fost arestat de autorități pentru trafic de droguri. Deși acesta nu avea reședință, nu cunoștea limba, nu avea mașină, nu avea un ban și totuși, polițiștii au găsit în garajul casei în care locuia droguri în valoare de 2,5 milioane de euro.
În garaj locuinței sale au fost găsite 265 de kilograme de droguri, printre care hașiș și marijuana, care, dacă ar fi fost vândute cu amănuntul, i-ar fi adus bărbatului peste 2, 5 milioane de euro. Captura record a fost făcută urma unei anchete desfășurate de Brigada Mobilă a Direcției de Poliție din Brescia. Românul suspectat de comiterea infracțiunii de trafic de droguri a fost reținut și transferat la închisoarea Cantonului Mombello, unde se află la dispoziția Parchetului.
Potrivit informațiilor puse la dispoziție de Direcția Generală de Poliție, în urmă cu câteva zile, anchetatorii localizaseră un garaj, situat pe o stradă centrală a orașului, unde suspectul a fost văzut de agenții ce îl filau, intrând și ieșind la ore și în moduri incompatibile cu viața sa personală și profesională. În urma unor investigații s-a stabilit că imobilul era „baza logistică” a traficanților, unde erau depozitate drogurilor, ce urmau a fi vândute.
Ofițerii de poliție de stat au descins la adresă și au localizat (și confiscat) peste 250 de kilograme de droguri, mai exact aproximativ 125 kg de marijuana și aproximativ 140 kg de hașiș, precum și materiale de ambalare în vid și trei balanțe de precizie.
A urmat apoi percheziție domiciliară la locuința românului de 30 de ani, în Desenzano del Garda, unde au fost găsite 22 de mii de euro în numerar, o mașină de numărat bani și alte droguri, în cantități mai mici. Bărbatul a fost încarcerat, procedura penală aflându-se în faza de anchetă preliminară.
Ce spune mama românului
Ipoteza că acesta a fost victima unei înscenări, fiind folosit ca țap ispășitor de marii traficanți din regiune a fost susținută de mama românului, care în prezent se află în închisoarea din cantonul Mombello și refuză deocamdată să vorbească, alegând să nu își desemneze un avocat propriu.
Mama a declarat că fiul ei i-a spus că a lucrat ca simplu șofer, iar în ziua arestării sale trebuia să facă o cursă de la aeroportul din Verona la Brescia, unde trebuia să lase o mașină. Contrar spuselor acesteia, românul a fost oprit în timp ce deschidea garajul casei cu o telecomandă pe care o avea în posesie, unde au fost identificate cantitățile enorme de droguri.
Bărbatul nu locuia în casa din Via Zadei din Brescia, în al cărei garaj au fost găsite drogurile, ci era rezident în Desenzano.
Judecătorul pentru investigații preliminare a dispus arestul preventiv în închisoare pentru bărbatul în vârstă de 30 de ani, care nu are antecedente penale și a sosit în Italia în urmă cu doar o lună.
De aici a pornit apărarea mamei românului, care a declarat într-un e-mail pentru ziarul din Brescia că, în opinia ei, fiul său a fost „folosit” tocmai pentru că nu are antecedente penale și a subliniat că imobilul nu era proprietatea sa și că, potrivit spuselor tânărului de 30 de ani, jobul său în Italia era de șofer pentru transferuri către și de la aeroporturi, potrivit stiridiaspora.ro.
Sursă foto: questure.poliziadistato.it




