Un sindicat din Portul Constanța pregătește proteste. Creșterile salariale în 2022 ar fi prea mici

Știrile zilei
Sindicatul din Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța, afiliat la Cartel Alfa, se pregătește de protest. Potrivit unei adrese trimise și ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, sindicaliștii sunt nemulțumiți că bugetul CNAPMC include o creștere a salariilor cu doar 6,5%. De asemenea, aceștia motivează că nu au fost chemați să participe la ședința Consiliului de Administrație al companiei în care a fost votat bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2022.
„În data de 14.01.2022, a avut loc ședința Consiliului de Administrație al companiei, pe ordinea de zi regăsindu-se Bugetul de Venituri și Cheltuieli pe anul 2022, buget care cuprinde o creștere a cheltuielilor de personal cu doar 6,5% (creșterea indicelui prețurilor de consum).
Am solicitat ca sindicatul nostru să fie prezent la discutarea acestui punct, întrucât am fost doar informați și nu consultați, așa cum prevede legea, în legătura cu Bugetul de Venituri și Cheltuieli al companiei, însă nu am fost chemați să participăm la discuții, motivul invocat fiind acela că membri CA au hotărât ca această discuție să aibă loc fără participarea sindicatelor (în speță, a organizației noastre)!
Asa cum bine știți, conform Contractului Colectiv de Muncă, compania are obligativitatea să ne invite la discutarea punctelor de pe ordinea de zi care sunt de interes socio-economic pentru salariați, bugetul fiind cel mai important instrument financiar în baza căruia acționează sindicatele! Nu avem nevoie de un vot al membrilor CA pentru a fi primiți să discutăm reprezentarea salariaților!
Întrucât nici până în momentul de față nu s-a întrunit comisia paritară convocată pe 24.11.2021, la solicitarea noastră, precum și cele petrecute astăzi (14.01.2022 – n.r.), considerăm că, în momentul de față, nu mai există dialog social la nivelul companiei!
Organizația noastră a solicitat astăzi o întrevedere cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru discutarea situației de fapt existente la nivelul companiei, ca pas premergător declanșării acțiunilor de protest și a celorlalte acțiuni legale.
Este inadmisibil, în actual context economic, dominat de inflație puternică, ca la nivelul celei mai profitabile companii din județul Constanța să se propună o creștere salarială de 6,5%, în condițiile în care salariații CFR, a căror companie se află pe pierderi de ani de zile și înregistrează plăți restante, au obținut 10% creștere salarială de la 1 ianuarie 2022.
Vă informăm că am luat legătura și cu Bogdan Hossu, președintele Cartel Alfa, pentru a ne facilita o întâlnire cu ministrul Sorin Grindeanu, iar în situația în care nu se va găsi o rezolvare a acestei probleme suntem dispuși să apelăm la toate mijloacele legale pe care le avem la îndemână“, a transmis Biroul Executiv al Sindicatului din CN APM SA Constanța.
Celălalt sindicat al salariaților CNAPMC, Port Autority, ar fi însă mulțumit de această creștere, în condițiile în care anul trecut salariile nu au fost majorate.
Foto: Arhivă (www.inquamphotos.com)






