Un şofer a intrat cu maşina în gardul Ambasadei Rusiei şi a MURIT carbonizat

Știrile zilei
Un șofer a intrat, în această dimineaţă, cu mașina în gardul Ambasadei Rusiei la București. Mașina a luat foc, iar șoferul a murit.
Sunt luate în calcul varianta unui accident, dar și a unui act intenționat, dat fiind că un incendiu puternic a izbucnit imediat după ce jandarmii l-au somat pe șofer să coboare din mașină, potrivit G4Media.
Conform sursei citate, șoferul ar fi șeful asociației TATA, Bogdan Drăghici, cel care avea mari probleme cu legea fiind acuzat că și-a abuzat sexual fetița.
Bogdan Drăghici este acuzat de fapte de agresiune sexuală şi de una de viol, ambele în formă continuată şi produse faţă de minori.
Arestat pentru 29 de zile la data de 21 august 2019, Bogdan Drăghici a stat în arest nu mai puțin de 13 luni. În plus, acesta s-a ales cu sechestru pe toate conturile bancare, dar și pe alte bunuri, în așa fel încât averea lui să fie la dispoziția instanței în vedera acoperirii daunelor, în codițiile în care fiica vitregă abuzată s-a constituit parte civilă și îi solicită 50.000 de euro.
După mai bine de doi ani, procurorii l-au trimis pe Drăghici în judecată, iar dosarul a ajuns pe masa magistraților Judecătoriei Sectorului 5.
Foto: Antena 3






