Un șofer BĂUT care conducea o mașină cu anvelopele sparte, în Mamaia, DEPISTAT de un polițist aflat în timpul liber

Știrile zilei
În noaptea de 11 spre 12 decembrie, în jurul orei 00.45, un polițist constănțean ce se afla în timpul liber, la volanul autoturismului personal, în stațiunea Mamaia, a observat un autoturism, cu anvelopele sparte, care circula haotic.
La un moment dat, polițistul a observat un autoturism, cu anvelopele sparte, care circula haotic pe bulevardul Mamaia din stațiune, potrivit IPJ Constanța.
Cosmin s-a apropiat de autoturism, pentru a putea să-l observe pe cel care se afla la volan și, în același timp, a solicitat sprijin colegilor lui, care s-au deplasat de îndată către locația indicată.
Deoarece șoferul părea dezorientat și nu vorbea coerent, polițiștii i-au cerut acestuia să sufle în aparatul etilotest, iar rezultatul nu a întârziat să apară: 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, iar pe numele său a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a declarat că anvelopele autoturismului s-au spart, după ce ar fi intrat în coliziune cu o bordură de la marginea carosabilului.






