Un șofer BEAT a provocat un accident în Murfatlar

Știrile zilei
La data de 20 martie, în jurul orei 20.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Murfatlar au identificat un bărbat, de 45 de ani, care a condus un autoturism pe Calea București din orașul Murfatlar, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Bărbatul în cauză a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală.





