Un tânăr a fost prins DROGAT la volan pe o stradă din Constanța

Știrile zilei
Oamenii legii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru un tânăr, depistat la volan, pe strada Mircea cel Bătrân din Constanța, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive.
În data de 22 ianuarie 2023, în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 au identificat un bărbat, de 25 de ani, care a condus un autoturism pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive.
În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru THC-5. Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.
Foto: Ilustrativ (www.pixabay.com)





