Un tânăr de 17 ani a fost înjunghiat într-o locuință din Năvodari

Știrile zilei
Un tânăr de 17 ani a fost înjunghiat în această după amiază de un prieten de-al său, de 20 de ani, într-un apartament din Năvodari. Nu se cunosc încă motivele pentru care agresorul a recurs la acest gest.
Astăzi, în jurul orei 14.15, polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi fost înțepată cu un obiect tăietor – înțepător, în incinta unui bloc din orașul Năvodari.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o victimă, un minor de 17 ani, care a fost transportat la spital în stare conștientă. Acesta urmează a fi examinat medico-legal.
Presupusul agresor, în vârstă de 20 de ani, a fost condus la sediul Poliției orașului Năvodari pentru audieri.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.






