Un tânăr din Castelu își caută părinții biologici. Nu a avut certificat de naștere în primii trei ani de viață

Știrile zilei
Un bărbat de 31 de ani, născut în Castelu, care a fost adoptat la vârsta de trei ani, își caută de câțiva ani familia biologică. Acesta a apelat acum la comunitatea The Never Forgotten Romanian Children, dar până în prezent nu a avut succes.
„Numele meu la naștere a fost Racolțea Nicușor, am fost adoptat la scurt timp după împlinirea vârstei de un an. Doresc foarte mult să-mi găsesc mama, tata și frații biologici. Întotdeauna am dorit să-mi cunosc familia biologică, dar, având foarte puține informații și diferite răspunsuri de fiecare dată despre trecutul meu, încă nu am reușit.
M-am născut pe 24 noiembrie 1991, iar nașterea mea a fost înregistrată trei ani mai târziu, în localitatea Castelu, județul Constanța, unde am fost și adoptat. Știu că pe tatăl meu îl chema Racolțea Nelu, dar de numele mamei nu sunt foarte sigur.
Ambii părinți ar fi de loc din județul Argeș și împreună ar mai fi avut doi copii”, este mesajul transmis de tânăr.
Cei care au informații care ar putea să-l ajute pe tânăr în demersul lui sunt rugați să se adreseze paginii de Facebook The Never Forgotten Romanian Children.






