Un tânăr din Mamaia a găsit pe faleză o sticlă cu o scrisoare din 1979. Autoarea mesajului a fost găsită

Știrile zilei
Un tânăr din Mamaia a găsit o sticlă misterioasă cu un mesaj în ea. A încercat să scoată scrisoarea, dar nu a reușit și a spart sticla. Pe scrisoare era trecută data, 20 iulie 1979 și începea cu o scurtă prezentare a celei care a scris-o.
O adolescentă de 16 ani care povestește că era în vacanță la mare cu fratele și cu unchiul ei. Tânăra scria cât de mult îi place acolo și făcea o promisiune să țină legătura tot timpul cu fratele ei și cu unchiul, indiferent ce se va întâmpla.
În scrisoare era trecută adresa din Iași și numărul de telefon, care nu mai era valabil. Constantin a pus toată povestea pe un grup din Iași și a devenit virală.
Scrisoarea, datată 20 iulie 1979, începea cu o scurtă prezentare a fetei ce a scris-o, care la vremea respectivă avea 16 ani. Aceasta povestește că se află în vacanță la mare cu fratele și unchiul său și că îi place foarte mult locul. Mai mult decât atât, pe lângă scrisoare, în sticlă să mai aflau o țigară, câteva chibrituri, o punguță de vegeta, două ambalaje de bomboane și un bilet de nouă lei.
„Dragă cititorule, mă numesc Oprea Gabriela Carmen, în etate de 16 ani, născută în orașul Iași. Am venit aici pentru a petrece vacanța mare împreună cu părinții mei și fratele mai mic, Liviu, în etate de 10 ani. Împreună cu noi a mai venit și unghiul nostru, Oprea Florian, tot din Iași. Dragă cititorule, aici fiind inspirată de valurile mării am scris aceste rânduri simple pentru a vedea cine și când va scoate la lumina soarelui aceste rânduri. Insist cu rugămintea ca cel ce va să o găsească să ia legătura cu adresele de mai sus pentru a verifica cât timp a stat această scrisoare ascunsă aici sub nisip la malul mării, la 1 metru adâncime. Promit că atât eu cât și fratele meu vom purta legătura pe calea corespondenții”, este o parte din mesajul scrisorii.
Bărbatul a decis să înceapă căutările pentru a da de urma autoarei mesajului și a postat scrisoarea pe o rețea de socializare.
„Nu mă așteptam la o reacție atât de puternică din partea mediului online pentru că am spus că cineva îl va vedea, dar nu va fi băgat în seamă. Totul a luat amploare. Am primit mii de mesaje, am fost și sunat de anumite persoane cum că i-ar cunoaște. Totul a fost peste așteptări”, a mărturisit Constantin conform sursei citate.
Sursa: www.alephnews.ro






