Un tânăr din Vama Veche a MURIT, după ce s-ar fi luat la harță cu o rudă: Ce transmite IPJ Constanța referitor la acest caz

Știrile zilei
Alexandru B., din satul Vama Veche, comuna Limanu, în vârstă de numai 32 de ani, a fost condus, astăzi, pe ultimul drum. Tânărul ar fi petrecut, în urmă cu câteva zile, alături de vărul său și, la un moment dat, pe fondul consumului de alcool, cei doi s-ar fi luat la bătaie.
Deși rănit, bărbatul a ajuns abia după câteva zile la spital, unde, din păcate, s-a stins.
Potrivit surselor din cadrul Poliției Constanța, medicul legist care a efectuat necropsia a stabilit cauza decesului ca fiind etilismul acut.
UPDATE:
Iată ce ne-a transmis IPJ Constanța, referitor la acest caz:
La data de 25 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 33 de ani, a decedat în Spitalul Județean Constanța.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Citește și:






