Un timonier fluvial, angajat al unei firme din Constanța, a murit în Germania. Cum s-a petrecut totul

Știrile zilei
În cursul după amiezii de 4 mai 2022, un bărbat, angajat ca timonier fluvial la firma PRONAV SHIPPING SRL, a murit în Germania, în Erlangen. Decesul bărbatului este cercetat de Inspetoratul Teritorial de Muncă Constanța.
Potrivit informațiilor ITM Constanța, victima, în timp ce se deplasa pe cheu pe o bicicletă, în Germania, Erlangen, s-a dezechilibrat și a intrat în fibrilație. Pentru că se afla foarte aproape de marginea cheului a căzut în apă. Imediat a fost anunțată echipa de salvare, aceasta a scos lucrătorul din apă urmând procedura de resuscitare, însă din păcate, medicii au fost nevoiți să constate decesul lucrătorului.
Evenimentul se cercetează de către ITM Constanța, fiind desemnat un inspector de muncă pentru efectuarea cercetărilor.
În baza constatărilor efectuate de acesta, declarațiilor martorilor și a documentelor preluate de la societate vor fi stabilite împrejurările și cauzele care au condus la producerea evenimentului precum și reglementările legale încălcate și pe cale de consecință răspunderile și măsurile ce se impun a fi luate pentru prevenirea altor cazuri similare.
Societatea la care era angajat bărbatul are vecjime pe piața din domeniu, fiind înființată în 2001. Societatea are ca obiect de activitate „Transportul de marfă pe căi navigabile interioare” și îi are ca asociați pe Dumitru și Paraschiva Vulturu, cei doi fiind și administratorii societății. Firma a raportat în 2020 o cifră de afaceri de 19 700 579 lei și 76 de angajați.
Foto cu rol ilustrativ
Sursa: pexels.com






